Vremea este capricioasă în data de 24 august. Țara este împărțită între ploi și caniculă.

 

Astăzi în estul şi sud-estul ţării vremea va fi caldă, pe alocuri caniculară după-amiaza cu disconfortul termic ridicat. Cerul va fi variabil mai ales în a doua parte a zilei când vor fi înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice în vestul şi nord-vestul țării. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât în intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25, chiar 35 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în partea de sud-est a teritoriului şi doar izolat şi în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în Bărăgan.

În București disconfort termic ridicat, iar temperatura maxima va ajunge la 32, cel mult 33 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

La munte din a doua parte a zilei vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice, dar și condiții pentru căderi de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Carpaţii Meridionali şi cei de Curbură.

La mare vremea va fi caldă în orele amiezii, iar disconfortul termic va fi ridicat. Vântul va avea unele intensificări pe timpul zilei, cu rafale, în general, de 40 – 50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 de grade La Vama Veche și Olimp, iar la Mamaia și Năvodari vor fi la amiază 30 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 25 şi 27 de grade.

Pe litoralul grecesc, în Thasos și Creta se vor înregistra 27 de grade, în Lefkada maxima ajunge la 30 grade. Cald și frumos va fi și pe litoralul bulgăresc cu 30 de grade la Nisipurile de Aur și 31 în Albena. 

 

Sursa: Realitatea.net

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentContracte de peste 635 milioane lei pentru lucrări de protecție a zonei litorale, în Jupiter-Neptun şi în zona Balta Mangalia-Venus-Aurora
Articolul următorCÂT va fi salariul minim în România în 2023: Scenariile majorării, pe masa Guvernului – Calcule exclusive