Fetiţa a traversat calea ferată din gara Bacău şi a fost lovită de o locomotivă. Copila a fost transportată cu elicopterul la Iaşi, unde a fost operată mai bine de 9 ore pentru a-i fi reimplantat piciorul drept care fusese tăiat în urma accidentului.

Fetiţa de 13 ani rănită grav în urma unui cumplit accident care a avut loc miercuri, 26 ianuarie, în gara din Bacău, când o locomotivă a lovit-o în timp ce traversa liniile de cale ferată, a fost operată la Iaşi. Medicii i-au reimplantat piciorul drept, care fusese tăiat de locomotivă, dar deocamdată pronosticul medicilor privind evoluţia stării de sănătate a copilei este rezervat.

„A intrat imediat în blocul operator şi sub coordonarea unei echipe multidisciplinare a fost stabilizată. Ea este în continuare internată pe ATI, pe chirurgie plastică, este intubată, ventilată mecanic, prognosticul în acest moment este rezervat. În blocul operator s-a reuşit reimplantarea antepiciorului drept, cu stabilirea vascularizaţiei membrului respectiv, însă evoluţia sigur că va fi bine supravegheată şi se va interveni dacă va fi nevoie din nou”, a declarat medicul Tamara Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Iaşi pentru ziaruldeiasi.ro.

Sursa: Realitatea de Bacau

Articolul precedentFOTO Facturi uriașe pentru Arhiepiscopia Tomisului
Articolul următorTânăr reținut după ce a comis două  tâlhării