Unitățile de învățământ din Constanța au fost dotate dotate cu dezinfectanți și covorașe, pentru prevenirea riscului de îmbolnăvire. 

Încă de la sfârșitul anului 2019, primăria Constanța, a acordat sumele necesare pentru  achiziția de materiale igienico-sanitare la toate unitățile de învățământ din oraș. Din acești bani au fost achiziționate covorașe, dispensere, substanțe dezinfectante, precum și soluțiile necesare împiedicării răspândirii virusurilor de sezon.

Aceste materiale au fost instalate la toate intrările și ieșirile din unitățile de învățământ, astfel încât să fie luate toate măsurile necesare pentru protecția copiilor, a personalului și a părinților care îi însoțesc pe cei mici.

„Facem apel către conducerile unităților de învățământ, precum și către cadrele didactice pentru a-i educa, a-i sfătui și a-i învăța pe copii să le folosească și să respecte cu strictețe măsurile igienico-sanitare, astfel încât să diminuăm, pe cît posibil, riscul îmbolnăvirilor cu afecţiuni respiratorii, în special GRIPĂ”,anunță reprezentanții primăriei Constanța.

Medicii specialiști recomandă părinților să fie atenți la igiena celor mici iar la primele semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect.

 

 

Articolul precedentViitorul pierde amicalul cu Partizan Belgrad
Articolul următorFemeie accidentată mortal pe un drum național