Peste 70 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța, cu sprijinul Poliției Ovidiu și ISU Dobrogea, vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul și formația FC Union Luxemburg. Partida, din cadrul UEFA Europa League – Turul I preliminar, este programată în ziua de joi, 19 iulie, de la ora 18.00, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 16.00, iar pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Constanța recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porților de acces. De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât și cetățenilor, să manifeste înțelegere față de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej și să răspundă cu solicitudine indicațiilor forțelor de ordine, pentru ca această competiție să se desfășoare în condiții optime de siguranță.
Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.