Militarii din subordinea Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” au desfășurat, în perioada 26-30 octombrie, pe brațul Sfântu Gheorghe, Exercițiul naval „Danube Protector 20.11.II”, conform planificării activităților din acest an de instrucție, transmite Statul major al Forțelor Navale.

Patru vedete blindate, patru vedete fluviale și două nave de sprijin logistic au executat acțiuni specifice pentru apărarea comunicațiilor fluviale, în care au fost incluse și trageri cu sistemele de artilerie de la bordul navelor la care s-a folosit muniție de luptă. Raionul maritim din proximitatea coastelor a fost securizat de corveta „Amiral Petre Bărbuneanu”, care a desfășurat acțiuni de patrulare, pentru respectarea interdicțiilor maritime din zonă, precum și pentru cercetarea siguranței platformelor petroliere de foraj maritim.

Obiectivul principal al activităților de instrucție pe fluviul Dunărea îl reprezintă consolidarea nivelul de pregătire al militarilor din flotila fluvială a României, pentru a fi în măsură să asigure, 24 de ore din 24, securitatea țării noastre și a Alianței Nord-Atlantice, pe flancul estic.

Imagine

 

Foto Statul Major al Forțelor Navale

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentDouă avioane F-16 Fighting Falcon, din lotul de cinci, au sosit în România
Articolul următorAvantajele și vulnerabilitățile tehnologiei 5G, dezbătute la Constanța