Mărfuri contrafăcute, în valoare totală de peste 32.000 lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră la Vama Veche,într-un autocar venit din Turcia.

În cala destinată bagajelelor au fost găsite 73 articole de îmbrăcăminte și 885 accesorii pentru telefoanele mobile  care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea  aparțineau unui cetăţean turc, în vârstă de 20 de ani, care a declarat că a achiziţionat articolele din Turcia, fără a deține documente de provenienţă pentru bunurile transportate, informează Garda de Coastă.

Toate produsele u fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVIDEO Un urs a petrecut minute bune printre schiori, pe pârtia din Predeal!
Articolul următorControversele din jurul privatizării Oltchim. Cum s-a ajuns la pierderi de sute de milioane de euro