Portul Constanța și Marea Neagră au fost relansate ca destinație pentru vasele de croazieră, fiind planificate numeroase sosiri de astfel de nave începând de anul viitor.

Primăria Constanța și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța au fost reprezentate la cel mai mare eveniment din industria turismului de croazieră „Seatrade Cruise Global”, care s-a desfășurat la Miami, în perioada 8 – 11 aprilie 2019. În cadrul standului pe care MedCruise, asociația porturilor de croazieră din Marea Mediterană și din mările învecinate, l-a organizat în scopul promovării turismului de croazieră în porturile membre ale asociației, a fost promovat portul împreună cu destinația Constanța, cel mai bun exemplu de cooperare oraș – port de la nivelul Mării Negre.

Astfel, a fost relansată Marea Neagră ca destinație pentru navele de croazieră, coordonată de președintele MedCruise pentru Marea Neagră, Teodor Patrichi. Ca urmare a participării la acest eveniment și a numeroaselor discuții purtate cu reprezentanții marilor companii din industria turismului de croazieră, au fost deja planificate numeroase sosiri ale navelor de croazieră în Portul Constanța în perioada 2020 – 2021.

Au fost prezenți și reprezentanții Royal Caribbean, care, prin brandul Azamara, au făcut rezervare fermă pentru nava Azamara Journey pentru lunile iunie, iulie și septembrie 2020. Sosirile reprezintă începutul unei relații cu această companie, care va dezvolta itinerarii prin toate brandurile sale, cu plecare din Istanbul. În acest sens, reprezentanții companiei de croazieră au solicitat să fie prezenți la următoarele întâlniri ale grupului de lucru pentru Marea Neagră, organizate în cadrul asociației MedCruise.

Articolul precedentSancțiuni aplicate la Spitalul Județean după vizita Sorinei Pintea
Articolul următorO nouă serie de soldați profesioniști în Forțele Navale