Începând de joi, 17 octombrie, vor începe probele la rece pentru furnizarea energiei termice, la Mangalia, pentru iarna 2019-2020.

Consumatorii, racordaţi la sistemul centralizat de termoficare,  sunt rugați să își verifice instalațiile, să curețe caloriferele proprii pentru evitarea inundațiilor accidentale care pot apărea odată cu umplerea instalațiilor. În cazul în care există disfuncționalități la încărcarea instalațiilor cu apă sau se efectuează alte lucrări de către proprietari, aceștia pot sesiza Dispeceratul Goldterm la numerele de telefon: 0241.740.761 / 0756.086.136.

După data fixată pentru probele specifice în vederea furnizării energiei termice, societatea de termoficare nu îşi asumă problemele sau neplăcerile survenite în cazul instalaţiilor defecte sau neîntreţinute corespunzător, aflate în administrarea abonaţilor şi asociaţiilor de proprietari.

Totodată, Goldterm Mangalia anunță proprietarii care au facturi neachitate la energia termică, să le achite până la data de 17 octombrie, în caz contrar, nu se va furniza energie termică pentru sezonul rece 2019-2020