Elicopterul SMURD și un echipaj de prim răspuns din cadrul Statiei Hârșova, județul Constanța, intervin pentru acordarea primului ajutor medical la 2 persoane, mama si copil de 8 ani, rănite în urma exploziei unei sobe.

Din primele informații, mama a suferit arsuri la nivelul mâinilor, iar copilul arsuri pe mâini și pe spate.

„În urma verificărilor făcute la fața locului, s- a stabilit că nu a fost vorba de o explozie. Cercetările privind împrejurările au fost preluate de organele abilitate. Mentionez ca initial persoanele care au sunat la 112 au spus că ar fi fost vorba de o explozie,”au precizat reprezentanții ISU.

Ce spun polițiștii

Polițiștii din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au fost sesizați despre faptul că o minoră, de 8 ani, care s-ar fi jucat într-o cameră a locuinței de domiciliu, în apropierea unei sobe, a suferit arsuri pe spate, întrucât ușa sobei s-a deschis singură, iar un lemn care ardea i-ar fi căzut pe spate.

Minora este conștientă, a fost preluată de elicopterul SMURD pentru a fi transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentCazul Chițac este cercetat in rem
Articolul următorCum a stricat Iohannis jocul pe bani mulți al proprietarilor de hoteluri cu primăriile