Doliu la Mănăstirea „Sfânta Maria“ din Techirghiol. Maica Semfora Gafton a visat și a avut tăria să ridice la Techirghiol cea mai impunătoare biserică a Dobrogei. A plecat să fie mai aproape de cel pe care L-a iubit și slujit o viață cu un devotament nemăsurat.

Maica Semfora Gafton avea 98 ani  și a fost stareța mănăstirii din Techirghiol în perioada 1968-2008.

Înmormântarea va avea loc miercuri, 4 martie, ora 11,30.

“În viaţa monahală nimeni nu te cheamă şi nimeni nu te ţine forţat. Vii deliberat şi tot deliberat pleci. Nu e nici armată să stai forţat şi nici serviciu, să fii undeva angajat, pe un post unde să ai un  program. Aici se vine dintr-o chemare. Cine o simte stă până la sfârşitul vieţii, zeci de ani. Până la sfârşit! Personal, am trecut prin decretul 410 şi după şapte ani tot la mănăstire am venit. Atât a durat perioada, şapte ani, o perioadă lungă. Unele maici n-au mai revenit, s-au integrat în lume, mai bine spus au renunţat. Eu, cu dragostea de mănăstire care este sensul vieţii mele, m-am întors şi am rămas.”, spunea maica stareță Semfora Gafton într-un interviu în Lumea Monahilor în anul 2008.

Maica Semfora Gafton, era stareţa Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, unde a fost duhovnic părintele Arsenie Papacioc.

Articolul precedentFOTO| Țigări de contrabandă și un pistol, găsite într-o maşină
Articolul următorDramă în Năvodari: tânăr găsit spânzurat