O slujbă de pomenire a celor 380 de luptători din Rezistența anticomunistă din Dobrogea, căzuți în lupte sau executați sumar de fosta Securitate și ale căror morminte nici astăzi nu sunt cunoscute, va fi oficiată sâmbătă, 19 ianuarie, la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța.
La slujba, ce va fi oficiată de la ora 10.00 de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va fi prezentă și Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, liderul mișcării de rezistență din Dobrogea, precum și reprezentanți ai Asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”. „Numeroși luptători arestați și condamnați de justiția comunistă la pedepse grele de detenție, au fost masacrați în secret de Securitate, în cadrul acelor transporturi ale groazei, cunoscute drept «trenurile morții»”, spun reprezentanții Asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”.
Rămășițele pământești ale acestora nu au fost niciodată restituite familiilor, pentru a fi înmormântate creștinește, iar locurile în care au fost îngropați rămân și astăzi necunoscute, în ciuda eforturilor făcute de urmași și de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Român pentru găsirea lor. „Astăzi, la aproape șapte decenii de la lichidarea ultimelor rămășițe ale grupărilor de gherilă anticomunistă din Dobrogea, urmașii celor căzuți, alături de clerul Bisericii Ortodoxe Române, au luat inițiativa unei slujbe de înmormântare, prin care toți cei căzuți în condiții terifiante, fără de cruce și fără mormânt, să primească rânduiala cuvenită, întru odihna veșnică a sufletelor lor”, au mai spus reprezentanții Asociației.