neversea

Compozitor și artist, promotor al stilului emo rap, care a surprins prin tatuajele de pe față, coafurile excentrice și vestimentația androgină, LIL UZI VERT va urca, în premieră, pe scena principală a festivalului NEVERSEA. 

Tot pe mainstage va ajunge, anul acesta, pentru un show live care va face până și valurile mării să vibreze pe ritmurile latino, J BALVIN, icon-ul global cu cel mai urmărit videoclip al unui artist latino din toate timpurile: peste 1,8 miliarde de vizualizări.  

Doar 3 luni au mai rămas până la cel mai așteptat festival de la malul Mării Negre: NEVERSEA. Artiști de renume internațional și DJ-ii de top din lume precum: Lost Frequencies, Claptone, Paul Kalkbrenner, Steve Aoki, Tujamo, duo-ul Vini Vici se alătură numelor deja anunțate la cel mai mare festival pe o plajă din Europa, care va avea loc în Constanța, pe Neversea Beach, între 6-9 iulie 2023

J BALVIN, ARTISTUL CARE A CÂȘTIGAT 3 PREMII GRAMMY, ANUNȚĂ UN SUPER SHOW VARA ACEASTA LA FESTIVALUL NEVERSEA

Ediția aniversară a festivalului NEVERSEA aduce pe cele 5 scene artiști consacrați la nivel internațional și DJ-ii de top ai lumii. 

J BALVIN va urca pentru prima dată pe scena principală a festivalului NEVERSEA, pentru un show exploziv, plin de culoare, energie și ritmuri latino. 

J Balvin este columbianul cu o carieră impresionantă, care deși asculta în copilărie Nirvana și Metallica, s-a îndrăgostit de muzica reggaeton după ce l-a descoperit pe Daddy Yankee. A început să cânte la vârsta de 19 ani împreună cu bunul său prieten, David Rivera Mazo pe străzile din Medellin, iar în 2009 a semnat primul contract cu EMI Columbia, cu care a lansat single-ul „Ella Me Cautivo”, care a ocupat locul 37 în Billboard Tropical Songs Chart.

Ultimii ani au fost extraordinari pentru artistul columbian. În anul 2015, a câștigat 3 trofee Billboard Latin Music Awards, iar în 2016, a devenit primul artist latino recompensat cu Discul de Diamant. Un an mai târziu, videoclipul single-ului „Mi gente” a depășit 3 miliarde de vizualizări pe Youtube și a fost NO. 1 în chart-ul Spotify Global. În 2018, a lansat, alături de Cardi B și Bad Bunny, single-ul „I Like It”, care l-a propulsat pe locul 1 în clasamentul oficial al Statelor Unite, Billboard Hot 100, pentru ca în 2020, albumul „Oasis”, lansat în colaborare cu Bad Bunny în 2019, să fie nominalizat la 3 categorii Grammy. 

Anul 2023 a venit cu o nouă provocare pentru activarea în Music Metaverse, iar superstarul J Balvin a pregătit primul său concert VR în parteneriat cu Meta și iHeartRadio. „Futurum” a avut premiera pe 17 februarie anul acesta și a fost un succes, o experiență VR 180 de grade.

Scena principală a festivalului NEVERSEA e pregătită pentru o premieră: LIL UZI VERT. Artistul  a devenit cunoscut în cultura underground odată cu lansarea unui mixtape, „Luv Is Rage” în anul 2015, iar un an mai târziu a atras atenția în mainstream cu single-ul de debut “Money Longer”, piesă care are peste 579 de milioane de ascultări pe platforma Spotify. Au urmat colaborări cu Gucci Mane, dar și cu Migos, alături de care a lansat single-ul „Bad and Boujee”, care i-a determinat prima apariție în clasamentul oficial al Statelor Unite, Billboard Hot 100, single totodată recompensat cu 4 Discuri de Platină.

După acest succes, a urmat „XO Tour Llif3″ –  single-ul de promovare pentru albumul de debut al lui Lil Uzi Vert, album intitulat „Luv Is Rage 2”, cu care artistul american a debutat pe locul 1 în Billboard 200. Recording Industry Association of America (RIAA) a certificat albumul cu șase Discuri de Platină, iar Lil Uzi Vert a fost nominalizat în 2018 la premiile Grammy la categoria Best New Artist și a fost invitatul lui The Weekend în turneul european al artistului canadian.

STEVE AOKI s-a arătat pasionat de noile tehnologii și realitatea virtuală. Artistul vine și în acest an la festivalul NEVERSEA să îndulcească fanii cu tortul său, odată cu prima rază de soare de la răsărit. Pe lângă faptul că este DJ, fashion designer, antreprenor, Aoki este și un vizionat NFT, astfel că în 2022 a lansat A0K1VERSE, prin care oferă comunității experiențe reale și virtuale. Steve Aoki, producătorul nominalizat la Grammy, a intrat în anul 2014 în Guiness World Book of Records, datorită celor mai multe apariții live. 

Un personaj misterios completează line-up-ul de festival. CLAPTONE, care la fiecare apariție a sa e protejat de masca sa aurie, este artistul care de fiecare dată surprinde prin show-ul său cu muzică de influență house și tech house. CLAPTONE are în discografie două albume cu vânzări record: „Charmer” (2015) și „Fantast” (2018), iar în 2021, a lansat albumul „Closer”, care implică și colaborări surpriză cu artiști precum: Seal, James Vincent, McMorrow, Like Mike, Peter Bjorn & John sau Mayer Hawthorne. 

Considerat revelația curentului EDM, belgianul LOST FREQUENCIES este pregătit să ofere fanilor un show live de neuitat vara aceasta la NEVERSEA. Artistul are 10 single-uri premiate cu Discul de Platină și peste 1 miliard de stream-uri pe platforma Spotify. Single-ul „Where are you now”, lansat în colaborare cu britanicul  Calum Scott, i-a adus Discul de Platină, Discul de Aur și Discul de Diamant pentru numărul de unități vândute, în 16 țări ale lumii, inclusiv în SUA și UK. 

O surpriză pe mainstage-ul NEVERSEA este prezența unuia dintre cei mai inovatori artiști ai genului techno, PAUL KALKBRENNER, care a dominat cultura underground în ultimii 20 de ani. A fost primul artist techno care a ajuns pe mainstage-ul unui festival și a fost invitat de Guvernul Federal al Germaniei să participe, în calitate de artist oficial, la comemorarea a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului; eveniment la care au participat 400.000 de oameni.

Totodată, a fost și primul artist care a avut acces nelimitat la librăria Sony Legacy, lucru care i-a permis să folosească sample-uri din piese considerate iconice, de la Luther Vandross și Jefferson Airplane, pentru albumul „7”.

Paul Kalkbrenner are trei albume No.1, cu piese care au intrat în Top 10, cu peste 1,9 milioane de single-uri vândute. Single-ul capodoperă, „Sky & Sand” rămâne cel mai listat single al unui artist german în clasamentul Beatport, 112 săptămâni. În aparițiile live, cum va fi și cea din vară, de la NEVERSEA, germanul își poartă publicul într-o călătorie prin artă, extaz, speranță și dragoste.

Cei doi membri ai proiectului psy-trance VINI VICI, Aviram Saharai și Matan Kadosh, urcă în această vară pe scena festivalului NEVERSEA. Primul lor single, „Divine Mode”, lansat cu Iboga Records, a avut un succes uriaș, iar cei doi au continuat să producă piese care au ajuns în topurile underground. Succesul VINI VICI a continuat cu versiunea remix a piesei „Hilight Tribe – Free Tibet”, care a ocupat locul doi în clasamentul oficial Beatport, fiind pentru prima dată când o piesă psy a ajuns în Top 10 și are peste 141 de milioane de accesări pe Spotify, o performanță pentru o producție underground.

Articolul precedentTransport agabaritic pe ruta Buzău – Agigea Port
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET