Sucursala Constanța a Băncii Naționale a României continuă online acțiunile de educație financiară derulate prin programul „Să vorbim despre bani și bănci“. Astfel, în perioada 22 februarie – 4 martie, Biroul de educație financiară, muzeu și comunicare, din cadrul BNR Constanța a derulat acțiuni online de educație financiară la Liceul Teoretic „George Călinescu“, potrivit unui comunicat transmis această unitate de învățământ.

„Inițiat în anul 2011 de Banca Naţională a României, «Să vorbim despre bani și bănci» este un proiect derulat în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, în baza protocolului de colaborare. Activitățile, la care au participat atât elevii de gimnaziu, cât și liceenii, alături de profesorii diriginți, s-au desfășurat online, pe platforma Google Meet, au durat 60 de minute şi au fost susținute de toate cele trei reprezentante ale Biroului de educație financiară, muzeu și comunicare din cadrul Sucursalei Regionale Constanța a BNR, doamna Nicoleta Istrate Scrădeanu – șef birou și doamnele Raluca Maria Sandi și Monica Ramona Comșa. Prin aceste proiecte dedicate educaţiei financiare la nivelul învăţământului preuniversitar, se urmăreşte însuşirea de către elevi a unor noţiuni economice de bază şi a unui vocabular financiar-bancar, formarea unor abilități și deprinderi legate de economisire, credit, bugetul familiei/bugetul personal, investiții etc. Principalele tematici educaţionale promovate sunt: istoria monedei naţionale, viaţa bancnotelor, nevoi şi dorinţe, inflaţie si deflaţie.“, se arată în comunicatul de presă transmis de Liceul Teoretic „George Călinescu“.

Atât elevii, cât și profesorii au apreciat acțiunile BNR, lucru certificat și prin numărul mare de elevi participanți, aproape 570. În plus, impresiile transmise de elevi arată că au participat cu interes la aceste activități: „materialul prezentat (prezentare în Power Point şi filme) a fost foarte bine realizat, de calitate, plin de informații prezentate în mod accesibil elevilor”, „Subiectele abordate și modul de desfășurare a activității au fost apreciate de elevi”, „Modul empatic de relaționare a coordonatoarei activității a fost apreciat de către elevi și a creat un climat prietenos, care a încurajat dialogul”, „Mie mi-a plăcut, și mi-a schimbat viziunea despre bani”, – „Ora cu doamna a fost o lecție foarte deschisă despre bani și valoarea lor. Sfaturile personale ale doamnei m-au ajutat să îmi schimb viziunea față de bani. Așteptăm cu nerăbdare următoarea oră!”, „Doamna de la BNR ne-a dat informații despre bani care ne pot ajuta pe viitor”, mai precizează Prof. Cristina Loredana Pintilie, consilierul de imagine al Liceului Teoretic „George Călinescu“ Constanța, în respectivul comunicat de presă.

Părerea generală a elevilor și profesorilor este că activități de acest tip trebuie continuate: „Foarte interesant, abia aștept următoarea întâlnire!”

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCoronavirus, cifre ÎN CREŞTERE: 4.342 cazuri noi şi 101 decese | RAPORT pe judeţe
Articolul următorTulpina sud-africană a COVID a fost depistată în România! Doi pacienți confirmați