Polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar – Postul de Poliție Cerchezu, aflându-se în timpul unor verificări cu privire la trecerea frauduloasă a frontierei dintre Bulgaria și România de către un grup de persoane, între localitățile Viroaga (comuna Cerchezu) și Olteni (comuna Independența), din județul Constanța, au depistat și condus la sediul poliției patru bărbați.

În urma investigațiilor, polițiștii constănțeni au stabilit că cele patru persoane cu vârste cuprinse între 26 și 28 de ani, sunt cetățeni libieni. În urma controlului corporal, precum și al bagajelor deținute de către persoanele în cauză, polițiști au găsit 4 elefoane mobile, articole vestimentare și alimente.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă. Cei patru bărbați au fost predați polițiștilor de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentBilanț coronavirus 3 octombrie: 2.064 de cazuri noi și 32 de decese
Articolul următorHoți de cabluri electrice de la locomotive, prinși de polițiști