144.000 pachete cu prezervative contrafăcute descoperite în Portul Constanţa Sud Agigea.

În data de 23.01.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în urma controlului  efectuat, împreună cu lucrătorii vamali, la un container sosit din China, au descoperit 144.000 pachete cu prezervative contrafăcute. Acestea aveau ca destinație o societate comercială de pe raza județului Ilfov, administratorul firmei fiind un cetăţean român, în vârstă de 56 de ani.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 1.440.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

Articolul precedentMarinarii militari sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor Române
Articolul următorAlertă la Constanța! Spitalul Județean interzice accesul complet al vizitatorilor