Circulația pe strada Dumitru Marinescu, restricționată în urmă cu câteva săptămâni pe un singur sens de mers, revine cum a fost, pe două sensuri de mers, pe sectorul de drum cuprins între strada Eliberării și strada Ion Roată.

Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, după o întâlnire cu agenții economici din zonă. „Vom aplica mai multe măsuri. Vom pune stâlpișori la toate blocurile, indicatoare către parcări și indicatoare cu oprirea interzisă cu excepția rampelor pentru aprovizionare. Până când se va regla circulația aici, Poliția Locală va trimite un echipaj pentru fluidizare. Nu este normal ca oamenii să meargă pe stradă pentru că nu au trotuare pe care să circule”, a spus Făgădău.

Confort Urban va demara chiar de astăzi operațiunea de montare a stâlpișorilor pe sectorul de trotuare în dreptul blocurilor din această zonă, astfel încât să crească gradul de siguranță pentru pietoni și montarea indicatoarelor de oprire interzisă cu panou adițional cu ridicarea mașinilor.

Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte semnificația semnalizării rutiere amplasată în zonele respective.

Reprezentanții Primăriei Constanța susțin că în cartier au fost amenajate anul acesta mai multe parcări cu sute de locuri, „astfel încât rezidenții să poată parca civilizat și să nu mai urce autoturismele pe trotuar”.

De asemenea, Primăria Constanța informează și că se analizează posibilitatea ca revenirea la dublu sens de mers pe strada Dumitru Marinescu să se facă și pe sectorul cuprins între strada Ion Roată și strada Fulgerului.

Articolul precedentUn renumitul istoric a recunoscut că a ucis o fostă studentă. Detalii șocante au ieșit la iveală!
Articolul următorVIDEO| „De la 0 la Moldoveanu!” Doi atleți de la malul marii vor să cucerească muntele