dragobete1

 

La Cumpăna, duminică, 24 februarie 2019, „De Dragobete – Iubeşte Româneşte!”. Cuplurile tinere şi vârstnice se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se “logodesc” în această zi, pentru a omagia perpetuarea vieţii pe pământ, pentru păstrarea vie a dragostei unul faţă de celălalt şi a dragostei faţă de semeni.

Prilej de bucurie şi bunăstare, Dragobetele reprezintă una dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Pe 24 februarie se iubeşte în stilul dulce românesc, în cel mai curat şi mai intens mod. Este zi de primăvară, iar natura revine la viaţă, păsările presară bucurie, florile anotimpului ne încântă simţurile, voia bună e la ea acasă, pe plaiurile mioritice. Sărbătorim duminică, la Cumpăna, ziua lui Dragobete, numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeş şi puternic, ce ne aduce iubirea în casă şi în suflet.

Cuplurile tinere şi vârstnice se vor bucura de piesA de teatru „URSUL” de A.P.Cehov, un spectacol de Felix Alexa, cu Dana Dumitrescu, Marius Bodochi, Marian Adochiţei. O bijuterie de piesă, apreciată de publicul de toate vârstele şi de orice condiţie, ideală pentru o primă întâlnire cu teatrul, pentru că poate genera dragoste la prima vedere şi dependenţă pe termen lung.

Articolul precedentStarea de sănătate a instructorului din avionul ce s-a prăbușit la Tuzla este stabilă
Articolul următorParchetul Judecătoriei Constanța își suspendă activitatea timp de 3 zile