Președintele Klaus Iohannis atrage atenția că România se confruntă în această perioadă cu o catastrofă. Șeful statului a transmis un mesaj, sâmbătă, prin intermediul paginii sale de Facebook.

„Spitalele sunt arhipline, medicii, personalul medical lucrează non-stop, locuri la terapie intensivă nu mai sunt disponibile. Vorbim despre o catastrofă, o situație disperată în care am primit deja sprijin de la opt state europene”, spune președintele.

Klaus Iohannis i-a îndemnat din nou pe români să se imunizeze împotriva SARS-CoV-2.

„Avem ajutor din toate părțile, dar nimeni nu poate să se vaccineze în locul nostru, asta trebuie să o facem noi! Nu există altă soluție decât vaccinarea și trebuie să fim serioși și să acceptăm acest lucru. Dragi români, mergeți și vă vaccinați, să nu ajungeți la spital, să nu dați boala mai departe, să terminăm odată cu această pandemie. În toate statele din vestul Europei, pandemia a fost domolită prin vaccinare”, a conchis șeful statului, în postarea sa pe Facebook.

România primeşte ajutor din mai multe state europene, Italia, Elveţia, Austria, Germania, Ungaria, Polonia şi din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, constând în medicamente, echipamente, teste, transferul unor pacienţi cu coronavirus.

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentÎncepând de luni meciurile de fotbal se vor disputa fără fani în tribune
Articolul următor Harta siturilor arheologice din Dobrogea, a intrat în restaurare