Peste 80 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele AFC Dunărea 2005 Călărași și CFR Cluj. Jocul, contând pentru etapa a II-a a Ligii I de fotbal, este programat sâmbătă, de la ora 18.00, pe stadionul pe stadionul “Ion Comșa” din cadrul Complexului „Dunărea” Călărași.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 16.30, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.
Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.