Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Constanța vor acționa în acest sfârșit de săptămână pentru asigurarea ordinii publice la o serie de evenimente organizate în zona de responsabilitate.

Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea unui climat de ordine publică corespunzător, condiții de siguranță pentru toți participanții, prevenirea și combaterea oricăror fapte ce pot genera tulburarea ordinii publice, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale față de cei care comit fapte antisociale.

Evenimentele anunțate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenți sunt următoarele: „Zilele comunei Ciobanu”, în perioada 20-22 septembrie; meciurile de fotbal Axiopolis Cernavodă – Unirea Slobozia și C.S. Poseidon Limanu 2 Mai – Dacia Unirea Brăila, partida de handbal masculin A.H.C.Dobrogea Sud Constanța – C.S.M. Făgăraș; meciul de rugby A.C.S. Tomitanii Constanța – Dinamo București, evenimentul prin care se va încerca stabilirea unui nou record mondial prin formarea celui mai mare semn al Păcii format din oameni, ce va avea loc pe plaja Modern, Cupa Mării Negre la ciclism, Marșul Bicicliștilor, precum și sărbătoarea tradițională Fii Satului la Castelu- sâmbătă 21 septembrie; Săptămâna Europeană a Mobilității – duminică 22 septembrie.

În vederea prevenirii unor evenimente neplăcute, jandarmii le recomandă participanților să respecte indicațiile organizatorilor, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale, să supravegheze copiii care se pot rătăci cu ușurință în zonele aglomerate și să anunțe cel mai apropiat echipaj de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial.