Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Constanța vor acționa în acest sfârșit de săptămână pentru asigurarea ordinii publice la o serie de evenimente organizate în zona de responsabilitate.

Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea unui climat de ordine publică corespunzător, condiții de siguranță pentru toți participanții, prevenirea și combaterea oricăror fapte ce pot genera tulburarea ordinii publice, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale față de cei care comit fapte antisociale.
Evenimentele anunțate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenți sunt următoarele: „Ziua Pompierilor”, pe faleza Cazinoului Constanța, astăzi 13 septembrie; „Zilele orașului Hârșova”, în perioada 13-15 septembrie; „Festivalul Peștelui” ce va avea loc la Năvodari, în perioada 14-15 septembrie; evenimentul cultural-artistic „Festivalul Internațional Kurultai”, la Constanța, Medgidia și Mangalia, în perioada 14-15 septembrie; „Noaptea Internațională a Liliecilor” pe faleza Cazinoului Constanța și „Festivalul Internațional de Dansuri Folclorice” la Negru Vodă, sâmbătă 14 septembrie; meciul de handbal masculin A.H.C.Dobrogea Sud Constanța – C.S. Medgidia, duminică 15 septembrie.
În vederea prevenirii unor evenimente neplăcute, recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale, să supravegheze copiii care se pot rătăci cu ușurință în zonele aglomerate și să anunțe cel mai apropiat echipaj de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Articolul precedentUn pompieri militar și-a cerut iubita în căsătorie pe Faleza Cazinoului, chiar de Ziua Pompierului
Articolul următorServiciu de car sharing, 100 la sută electric, lansat la Constanța