politie

 

Polițiștii Secției 1 au fost sesizati pe 29 aprilie cu privire la faptul că un bărbat, persoană necunoscută, ar fi furat un autoturism.

„Din cercetări a reieșit faptul că victima, un cetățean arab, a închiriat un autoturism, cu care s-a deplasat la un festival, unde s-a împrietenit cu un necunoscut, căruia i-a dat cheile de la auto, după ce s-au deplasat la un local situat lângă Delfinariu, pentru a-și cumpăra de mâncare. Persoana necunoscută a plecat apoi cu auto în direcția stațiunii Mamaia. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au reușit depistarea autoturismului în mai puțin de 10 minute de la sesizare. Deoarece emana halenă alcoolică, bărbatul, cetățean tunisian, a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, bărbatul refuzând să se supună testării,”au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

Polițiștii constănțeni continuă cercetările, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală.

Articolul precedentFOTO VIDEO|Copil dispărut în Dunăre, găsit de scafandri
Articolul următorVreme rece și cu ploi, în Dobrogea, în prima parte a lunii mai