Ivan Patzaichin se retrage din grupul consultativ propus de USR-PLUS pentru stabilirea conducerii executive a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în urma atacurilor violente la adresa sa.

„Cred foarte tare în ideea de a decide transparent, printr-un proces de consultare, cine să fie guvernatorul ARBDD. Tocmai de aceea am acceptat să fiu parte din acest proces, însă am fost surprins de violenţa atacurilor la adresa mea pe acest subiect. Sunt mulţi oameni de calitate în Tulcea, şi sunt convins că vor găsi posibilitatea de a colabora şi fără mine. Aşa că mă voi retrage din această activitate. Eu n-am avut niciodată alte interese decât de a contribui la dezvoltarea Deltei şi la bunăstarea oamenilor săi. Nu doresc să trebuiască să dovedesc mereu şi mereu acest lucru, sau prin prezenţa mea să pun în pericol acest proces. Sper să continue această consultare, să ducă la rezultate frumoase şi le doresc succes celor ce o vor duce la bun sfârşit”, a scris Ivan Patzaichin pe Facebook.

Numirea conducerii ARBDD a revenit Alianței USR PLUS în urma negocierilor cu PNL și UDMR și a propus vineri un proces transparent şi consultativ pentru stabilirea conducerii executive a administraţiei

Pentru începerea procesului de recrutare, cei doi co-preşedinţi ai Alianţei i-au adresat o invitaţie lui Ivan Patzaichin să formeze un grup consultativ reprezentativ pentru Delta Dunării din care să facă parte asociaţii şi actori relevanţi şi cu interese diverse. Acest grup consultativ are rolul de a stabili mandatul viitorului guvernator, profilul ideal şi elementele de competenţă necesare pentru a demara proiecte în sprijinul comunităţii. USR-PLUS consideră că viitorul guvernator al Deltei Dunării şi echipa sa trebuie să regândească rolul ARBDD prin armonizarea obiectivelor economice, de mediu şi patrimoniul natural şi cultural şi cu sprijinul şi implicarea în decizii a comunităţii locale şi asociaţiilor civice. 

Delta Dunării este o miză politică semnificativă, dat fiind că Administrația Rezervației gestionează atât fonduri guvernamentale și europene, cât și activități precum turismul sau pescuitul în deltă.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentConstănțeni programați pentru vaccinare la o adresă greșită. Ce spun autoritățile
Articolul următorPlatforma STS pentru programarea la vaccinarea anti-COVID nu este funcțională