Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost achitat în dosarul Nazarcea, în care procurorii anticorupție din Constanța l-au trimis în judecată pentru fraude cu fonduri europene, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,4 milioane de lei. Decizia instanței nu este definitivă.

Curtea de Apel Constanţa a dispus, joi, achitarea Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, în dosarul în care a fost acuzat, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. De asemenea, instanța a dispus achitarea și a celorlalți cinci inculpați din dosar și lasă nesoluționată acțiunea civila formulata de către Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată în apel în termen de 10 zile.

Procesului lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, a început în urmă cu doi ani. „În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi. De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declarațiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație pe toată durata formulării cererii și obținerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei”, susținea DNA într-un comunicat de presă remis cu ocazia trimiterii prelatului în judecată.

Articolul precedentTăieri de arbori neautorizate pe strada Mircea cel Bătrân!
Articolul următorInfanteriștii marini români pleacă în nordul Europei