Consiliul Local al municipiului Constanța s-a întrunit astăzi, 09.11.2020, în prima ședință ordinară din mandatul 2020 – 2024.

Din rândul consilierilor locali PNL a fost ales pentru funcția de viceprimar Ionuț Rusu, desemnat, de asemenea, să exercite primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului. Din partea alianței USR-PLUS, Florin-Daniel Cocargeanu este cel care va ocupa funcția de viceprimar pentru următorii 4 ani.

Ionuț Rusu – “Astăzi, e al doilea jurământ. Constanța e a doua familie.  Îmi voi dărui toate priceperea pentru reconstrucția ei și pentru o viață mai bună împreună. Împreună cu toți constănțenii. Sunt născut, crescut, educat și format aici, la malul mării. Am bătut mările și oceanele și m-am întors aici mereu, aici la familie.  De astăzi, familia nu mai are doar câțiva membri. Are peste 300.000 de suflete. Toți constănțenii sunt familia mea și niciun efort nu va fi prea mare pentru bunăstarea alor mei.

Vreau să le mulțumesc colegilor din PNL care m-au sprijinit, m-au învățat și care mi-au îndrumat pașii. Vreau să îi mulțumesc domnului primar Vergil Chițac. De la dumnealui am învățat ce înseamnă perseverența. Sunt convins că am multe de învățat și voi fi mereu un sprijin pentru domnia sa.

Și vreau să îi asigur pe toți partenerii de guvernare că sunt și voi fi un om al dialogului și al soluțiilor.

La fel ca un mariaj, important e ca promisiunile pe care le faci, să le duci la bun sfârșit și să pui binele celor de lângă tine pe primul loc, în fața propriei persoane. Nu urmează o lună de miere, urmează 4 ani grei, cu muncă multă, fără pauze și fără abateri.Avem multă treabă de făcut și nu mă voi opri până când nu voi ști că am făcut tot ce mi-a stat în putere astfel încât să duc la bun sfârșit tot ce mi-am propus. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”

În cadrul ședinței au fost constituite și Comisiile permanente de specialitate ale Consiliului Local. Astfel, componența comisiilor este următoarea:

Comisia nr. 1 – Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța:Dumitru Caragheorghe, Teodor Popa, Ionuț Rusu, Stere Hira, Marian-Octavian Șerbănescu

Comisia nr. 2 – Comisia de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură: Daniel-Gigi Tatu, Cristiana Popescu, Mihaela Andrei, Florin-Cătălin Iacob, Costin-Ioan Răsăuțeanu

Comisia nr. 3 – Comisia pentru servicii publice, comerț, turism și agrement:Iulian Călin, Cristian Omocea, Stere Hira, Alexandru-Marian Nazîru, Aura-Cerasela Badea, Ioana-Claudia Dobre, Cristian Mihăilescu

Comisia nr. 4 – Comisia pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială: Adriana-Teodora Câmpeanu, Mirela Garip, Romeo Stavăr-Vergea, Irinela Nicolae, Liviu Merdinian

Comisia nr. 5 – Comisia pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și a libertăților cetățeanului: Adriana Arghirescu, Mihai Ochiuleț, Costin-Valeriu Avătavului, Alexandru-Marian Nazîru, Florin-Daniel Cocargeanu, Dede Perodin, Cristian Tincu

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentSoluții pentru funcționarea piețelor agroalimentare din municipiul Constanța
Articolul următor411 teste RT-PCR  efectuate în ultimele 24 de ore la Constanța