Dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 64 din O.U.G. 23/2008, pentru un bărbat prins la pescuit pe Dunăre.

În noaptea de 27/28 aprilie, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au depistat un bărbat, de 39 de ani, la bordul unei ambarcaţiuni cu motor, în timp ce pescuia pe fluviul Dunărea, la km. 306, cu o unealtă de pescuit tip setcă, fără a fi autorizat în acest sens.
13 de kilograme de pește (șalău și plătică), precum și ambarcațiunea cu motor și unealta de pescuit au fost ridicate în vederea indisponibilizării.

Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor O.M. 3/2020.

Articolul precedentImportant! Program nou de funcționare în piețele constănțene
Articolul următorALERTĂ! Cod galben de vânt în județele Constanța și Tulcea