Consiliul Județean Constanța s-a reunit astăzi, 17 decembrie 2020, în ultima ședință ordinară din acest an și au fost prezenți 35 de consilieri din totalul de 37. Ședința a fost ținută în regim de videoconferință, iar pe ordinea de zi au fost un număr de 25 de proiecte de hotărâri și două proiecte pe lista suplimentară.

Cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi au fost cele privind dotarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei COVID – 19, dotarea Spitatulului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei sanitare COVID – 19. Pentru aceste proiecte se va aloca suma totală de 43.148.697 lei, valoare care reprezintă decontarea echipamentelor de protecție și a consumabilelor achiziționate de către cele două instituții sanitare și achiziționarea de echipamente medicale noi, care să vină în creșterea capacității de intervenție în lupta contra noului coronavirus. Astfel, printre cele mai importante echipamente medicale ce urmează a fi achiziționate pentru Spitaul Clinic Județean de Urgență sunt: nebulizatoare, trusă de videobronhoscopie, injectomate, spirometre, aparat de radiologie digital cu grafie cu tub fixat în podea, sistem modular de testare pulmonară, ecograf cu sondă abdomen și cu sondă pleurală (liniară), paturi ATI, monitoare funcții vitale, aparate de ventilație mecanică, infuzomate, monitor de transport, defibrilatoare și aparate de anestezie.

Pentru Spitalul de Pneumoftiziologie urmează a fi achiziționate următoarele echipamente: un echograf doppler portabil și unul fix, defibrilator cu monitor LCD bifazic – sincron și asincron, bronhoscop flexibil cu canal de lucru, analizator de gaze sanguine portabil, echograf portabil cu traducător US pentru cord și plămân, aparat Roentgen digital fix și mobil, precum și echipamente de dezinfecție prin nebulizare.

         

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCasa lui Laurențiu – Împreună aducem speranța ACASĂ
Articolul următorBurse pentru elevii din instituțiile de învățământ special