Meciul din etapa a II-a a Diviziei „A” 2021-2022 s-a desfășurat în Sala Sporturilor din Brașov.

22-22 s-a încheiat partida dintre CSM Corona Brașov și CSU Neptun Constanța. Până în ultimele secunde, ambele echipe au sperat la victorie, dar etapa a 2-a le-a rezervat doar un scor de egalitate. La pauză, Corona conducea cu 14-11 formația de la malul mării.

Rezultatul a reflectat o partidă echilibrată, cu schimbări de scor repetate în favoarea ambelor combatante. Fiecare echipă a condus în mai multe momente ale jocului, însă niciuna nu a reușit să se desprindă și să câștige pe final.

Încărcătura emoțională a meciului se simte în declarația antrenorului principal al echipei Brașovului, Alin Bondar, acordată imediat după terminarea partidei:

Din păcate, am capitulat din nou din cauza emoțiilor!!! Undeva există clar un blocaj! O altă echipă avem în pregătiri, o altă echipă la antrenamente avem, o altă echipă la meciurile oficiale… Dar, în sport, trebuie să mergi mereu înainte! Le mulțumim suporterilor pentru încurajări, le cerem scuze pentru că arătăm doar frică pe teren! Nu avem cum să căutam vreo scuză, problema este strict la noi, nu la adversarii noștri. Știm ce echipă și ce oraș reprezentăm și ne pare rău că încă nu putem să ne ridicăm la nivelul generațiilor anterioare!”.

Formația aliniată de Corona Brașov este una tânără, compusă majoritar din handbaliste care în sezonul trecut câștigau echipa de junioare 1 titlul de campioane naționale.

La primul meci de acasă al Coronei au fost prezenți aproape 300 de fani, veniți să susțină echipa care evoluează în culorile galben-albastru. Ei le-au încurajat în permanență pe fete și s-au bucurat la fiecare gol marcat de jucătoarele Coronei.

Medena Păcurariu – 2 goluri

Carla Lăcătuș – 1 gol

Ana Maria Vacariu – 11 goluri

Flavia Munteanu – 6 goluri

Patricia Moraru – 2 goluri

Întâlnirea a fost arbitrată de Agliceriu Mariana și Turdean Mirabela.

În etapa a 3-a, Corona va juca în deplasare, cu CS Activ Prahova Ploiești.

Handbalistele Raissa Marin, Medeea Iordan și Ana Berbece sunt accidentate și nu vor fi alături de echipa din Brașov nici la meciurile următoare.

Meciurile junioarelor:

Vineri, 17 septembrie, Corona Brașov J1 a disputat prima partidă din campionat pe terenul celor de la CSS Făgăraș J1. Scorul final a fost favorabil jucătoarelor pregătite de Mihaela Ciobotaru, 34-26 (13-13) și a contribuit la consolidarea încrederii junioarelor în forțele proprii.

Echipa de junioare 1 se află anul acesta în faza de reconstrucție, după ce, după câștigarea titlului național în vară, majoritatea jucătoarelor au promovat la echipa de senioare.

Astăzi, 19 septembrie, Corona J2 a întâlnit pe teren propriu formația ACS Sporting Ghimbav J2, pe care a învins-o cu scorul de 47-22 (19-10).

Articolul precedentTecău și Copil aduc România în avantaj la Cupa Davis
Articolul următorMiron Mitrea comentează gafa președintelui Iohannis despre golf: „Îl va costa mult mai mult decât alte gafe făcute”