Guvernul a aprobat, miercuri, lista cu amenajările de irigaţii pentru care se va reacorda caracterul de utilitate publică, urmând ca programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii să beneficieze, până în 2027, de 1,5 miliarde de euro, fonduri alocate de la bugetul naţional.

„A fost aprobată lista pentru amenajările de irigaţii pentru care se va reacorda caracterul de utilitate publică, totodată, şi modificarea programului naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România în valoare totală de 1,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă totalul fondurilor alocate de la bugetul naţional până în anul 2027. Mai concret, cu această finanţare va creşte viabilitatea economică a sistemelor de irigaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că ar urma să fie amenajate sisteme noi de irigaţii prin creşterea numărului de proiecte de la 101 la 189, obiectivul fiind ca, de la 1,8 milioane de hectare suprafaţă irigată, să se ajungă la 2,6 milioane de hectare irigate în ţara noastră.

Potrivit lui Cărbunaru, se preconizează înfiinţarea a 50 de amenajări de desecare şi drenaj pentru 695.000 de hectare şi creşterea numărului de amenajări de irigaţii de la 89, inclusiv Canalul Siret-Bărăgan, în prima sa etapă, la 156.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că modificarea perioadei de implementare a programului naţional de irigaţii până la sfârşitul anului 2027 va fi complementară programării din Planul naţional strategic, urmând să fie sprijinite investiţiile şi în infrastructura secundară de irigaţii, dar şi investiţiile în sistemele de irigaţii la nivelul fermei cu 500 de milioane de euro din bani europeni.