Teatrul de Stat Constanța deschide stagiunea 2021 – 2022  în weekend-ul 25 – 26 septembrie, cu o premieră. Spectacolul GOI PUȘCĂ, după filmul The Full Monty, text de Simon Beaufoy, traducerea Bogdan Budeș, este regizat de Vlad Cristache. Reprezentațiile sunt programate sâmbătă și duminică, de la ora 19:00.

O comedie britanică plină de suflet, care a avut un succes imens la ecranizare, numărându-se printre filmele cult din anii ’90. Șase șomeri din Sheffield ajung la capătul puterilor și, pentru a se redresa, decid să facă împreună un show de striptease pentru toate femeile din oraș. Ei încearcă să-și rezolve, astfel, diversele probleme: unul nemaiputând să plătească pensia alimentară și să-și vadă copilul, prietenul său cel mai bun îndepărtându-se de soția lui, căci nu se mai simțea bărbat îndeajuns, altul mințindu-și în fiecare zi soția că pleacă la muncă, pentru a nu-i provoca o decepție, deși era șomer de 6 luni, iar altul fiind în pragul sinuciderii.

Scenografia poartă semnătura Mădălinei Niculae, iar coregrafia este realizată de Ștefan Lupu, cu asistența actriței Florinei Stănculeț. Lighting design-ul este realizat de Alexandru Bibere.

În distribuție: Marian Adochiței, Ionuț Paul Ștefan, Iulian Enache, Theodor Șoptelea, Florentin Roman, Florin Aioane/ Ștefan Mihai, copilul Matei Doreanu, Alina Manțu, Florina Stănculeț, Liliana Cazan / Luiza Sarivan, Liviu Manolache / Dan Cojocaru, Andrei Cantaragiu, Adi Dumitrescu, Remus Archip, Andrei Bibire, Laura Iordan-Adrian, Georgiana Mazilescu, Lana Moscaliuc și Ecaterina Lupu/ Cristiana Luca.

Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 14 ani.

„Este un spectacol despre omul obișnuit care reușește să facă ceva, să dea un pumn în gură sistemului și să arate că și el are un sens, nu trebuie să ceară voie să trăiască” spune regizorul Vlad Cristache. ”O comedie despre niște băieți amărâți, pe care societatea i-a mestecat și i-a scuipat, niște șomeri vai de capul lor, care simt că și-au pierdut și bărbăția odată cu jobul și încearcă să se reclădească, suindu-se unul pe umerii celuilalt, prin prietenie, prin solidaritate, cu multă candoare.

Ca să-și arate că sunt bărbați, vor să facă un show de striptease pentru toate femeile din oraș, cu speranța că se vor îmbogăți și își vor rezolva diversele probleme pe care le are fiecare dintre ei. Acești oameni fac împreună ceva atât de stupid cum e un show de striptease, dar atât de frumos e tot drumul lor până ajung să facă asta, încât show-ul din final este o victorie, chiar dacă ei nu sunt cei mai buni dansatori sau cei mai sexy bărbați.

Totul se petrece în Anglia de pe vremea lui Margaret Thatcher, o vreme a capitalismului sălbatic, când toate programele de asistență socială sunt oprite, fabricile și uzinele sunt falimentate pentru că nu sunt profitabile. O societate nu foarte departe de societatea românească, în care foarte mulți oameni simt că nu-și mai găsesc locul. „Goi pușcă” este un spectacol făcut pentru toți acești oameni simpli care au dreptul să existe”.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCertificatul verde intră în vigoare de astăzi. Unde se aplică și în ce condiții
Articolul următorAccident pe Autostrada București – Constanța. O persoană rănită