Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, în urma descoperirii împreună cu lucrătorii vamali, într-un container sosit din China, a unor bunuri în valoare de peste 8.000 lei.

În urma controlului  efectuat de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud pe 5 ianuarie la un container sosit din China, care avea ca destinatar o societate comercială din Bucureşti,au fost descoperite 120 ghiozdane de pluş pentru copii susceptibile  a fi contrafăcute care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

          Astfel, în data de 19.02.2021, poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. 

          Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 8.000 lei.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAdolescent plecat de acasă căutat de poliție
Articolul următorBilanț coronavirus 23 februarie: 3.382 de cazuri noi și 119 decese