Peste 200 kg peşte transportate fără documente legale, au fost confiscate de poliţiştii de frontieră.

În data de 17.04.2019, poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Midia, au oprit pentru control, pe DJ 226, în județul Constanța, un autoturism condus de cetățeanul român C.L., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanța.

În urma controlului efectuat polițiștii de frontieră au descoperit în habitaclul autovehiculului, patru saci și două lăzi în care se afla cantitatea de 209 kilograme peşte,în stare proaspătă, diferite specii, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentFOTO| „Un pas mare spre finală.”HC Dobrogea Sud învinge CSM București
Articolul următorFOTO | 187 de amenzi date de polițiștii locali într-o singură zi