Un complex sportiv modern a fost inaugurat în localitatea Cumpăna din județul Constanța.

Complexul sportiv “CENTENAR 2018”, are 850 de locuri în tribune, un teren de fotbal cu o dimensiune de 105 x 68 metri, care respectă cerinţele UEFA;pistă de alergare pentru atletism cu 4 culoare pentru 400 metri; teren de oină, handbal, volei, baschet, tenis. Valoarea totală a contractului a fost de 14,1 milioane lei.

„Este zi de mare sărbătoare pentru că din mai 2017 până în aprilie anul curent am finalizat această investiţie, aşa cum am promis locuitorilor. Sportul este un mod de viaţă la Cumpăna. Aveam nevoie de acest complex sportiv pentru copiii şi tinerii din Cumpăna, dar şi pentru toţi locuitorii comunei”, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

La eveniment au fost prezenți Daniel Suciu (viceprim-ministrul României, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), Ecaterina Andronescu (ministrul Educaţiei Naţionale), Bogdan Matei (ministrul Tineretului şi Sportului), Gheorghe Hagi, Doina Stăiculescu (vicepreşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică), Marius Horia Ţuţuianu (preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa), Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.

Prima competiție oficială care va fi găzduită de noua bază sportivă se va desfășura vineri, sâmbătă și duminică, turneul final al Cupei Satelor, organizat de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investitițiilor Rurale. Pe lângă trofeul transmisibil, lotul echipei câștigătoare, împreună cu antrenorul și primarul localității vor beneficia de o experiență extraordinară: vor însoți echipa națională de fotbal a României la partida din Norvegia (7 iunie 2019), contând pentru preliminariile EURO 2020! Ocupantele locurilor 2 și 3 vor fi alături de tricolori la partida de acasă cu Spania din 5 septembrie 2019.

 

Articolul precedentCarmen Dan: Polițiștii de pe litoral vor avea aparate pentru depistarea consumului de stupefiante
Articolul următorFOTO| „Sunt foarte fericită să fiu iarăși în finala acestui turneu special.”Simona Halep, victorie cu Belinda Bencic