acc

 

Un accident grav în care au fost implicate trei mașini a avut loc în această seară,pe DN39, în zona Neptun.

Din primele informatii, un  autoturism Chevrolet care  venea pe banda nr 2 dinspre Mangalia spre Constanța, a oprit neregulamentar cu intenția de a vira stanga, moment în care a fost acroșat de un bmw. În urma impactului Chevroletul a fost proiectat pe contrasens intrând frontal în altă mașină.

În urma accidentului trei persoane au suferit traumatisme și o femeie în comă a fost transportată la Spitalul Județean Constanța.

Un alt accident a avut loc în același loc, în această dimineață,un șofer a ieșit din benzinărie și a tăiat linia continuă fără să se asigure.

UPDATE

Potrivit IPJ Constanța, un bărbat de 32 de ani a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Mangalia către Constanța și, ajungând la kilometru 37 + 700 m, din cauza nepăstrării distanței în mers, a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de o femeie de 25 de ani, care a oprit pe a doua bandă cu intenția de a efectua manevra de întoarcere peste marcajul dublu continuu. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care circula din sens opus pe a doua bandă.

După producerea impactului, cel de-al treilea autoturism a fost proiectat către dreapta, unde a intrat în coliziune cu un scuar din beton de la intrarea în benzinărie.

UPDATE

Femeia în comă a decedat la Spitalul Clinic Județean Constanța.

 

Articolul precedentFOTO| Constănțenii cer o plajă care să nu fie sufocată de șezlonguri. Protest în fața sediului Apelor Române
Articolul următorDouă femei au murit în urma accidentului de la Medgidia