Câteva mii de persoane au mers, luni, 6 ianuarie, la prânz, pe faleza Cazinoului din Constanța acolo unde Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a oficiat slujba de sfințire a apelor. Apoi, conform tradiției, a aruncat trei cruci în apele mării ce au fost recuperate de tineri temerari.

Credincioșii au mers de dimineață la Catedrala Arhiepiscopală, unde IPS Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie în cinstea Botezului Domnului. După slujbă, clerul şi credincioșii au pornit în procesiune spre faleza Cazinoului, unde a fost oficiată slujba de sfințire a apelor. Aici a fost formată Crucea Sfântului Andrei, din 200.000 sticle din plastic umplute cu apă sfințită, care au fost apoi împărțite celor prezenți.

 

Arhiepiscopul Tomisului a sfințit apa din mai multe butoaie mari, din lemn, aflate într-un alai de care trase de boi și măgăruși.

Apoi, în jurul orei 13.00, conform tradiției, IPS Teodosie a sfințit apele Mării Negre, iar apoi a aruncat în mare trei cruci ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului, pentru recuperarea cărora au sărit, de pe mai multe șalupe, tineri curajoși care au înfruntat frigul și apa rece.

Faptul că Boboteaza a căzut într-o zi lucrătoare, a făcut ca numărul constănțenilor adunați pe faleză să fie mult mai mic față de anii precedenți, și nimeni nu s-a mai îmbulzit așa cum eram obișnuiți să vedem la final de slujbă religioasă.

Articolul precedentVești proaste pentru pensionari, de la Poșta Română! Când va începe plata pensiilor
Articolul următorStructura anului şcolar 2020-2021, în dezbatere publică