Accident grav în această noapte în zona Anda, lângă stația peco Rompetrol, din municipiul Constanța. în care au fost implicate două autoturisme.
Unul dintre șoferi a fugit de la locul accidentului.
Două persoane rănite au fost preluate de echipajele SMURD si SAJ și au fost transportate la Spitalul Județean Constanța.
Potrivit IPJ Constanța la data de 15 iulie , în jurul orei 00.36, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Constanța, a condus un autoturism pe strada Caraiman din Constanța, , iar la intersecția cu un sens giratoriu nu a acordat prioritate unui alt autoturism, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, conducătorul auto din al doilea autoturism, un bărbat, în vârstă 23 de ani, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Acesta a fost identificat în scurt timp.
.