Polițiștii de frontieră din cadrul   Gărzii de Coastă au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni de combatere a contrabandei cu țigări în cadrul unui dosar penal, peste 5.600, în valoare 79.000 de lei, ce urmau să ajungă pe piața neagră. Pentru reţinerea contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment în plan vertical.

   În data de 05.10.2020, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au depistat în dana 93, în dreptul unei nave sub pavilion Sierra Leone, câteva persoane care descărcau mai multe baxuri de țigări. Polițiștii au intervenit pentru reținerea persoanelor, iar întrucât acestea nu s-au supus somațiilor verbale, încercând să fugă, au fost  executate trei focuri de avertisment, în plan vertical.  La cercetări s-a stabilit că sunt trei cetățeni sirieni și un cetățean libian, cu vârste cuprinse între 20 și 33 de ani, care au declarat că intenţionau să le comercializeze pentru a obţine profit.

În urma supracontrolului navei sub pavilion Sierra Leone, au fost descoperite în total, 5.660 pachete de ţigări în valoare de aproximativ 79.000 lei și suma de 1.660 de dolari, care au fost indisponibilizate.

          Cei patru sunt cercetați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

Imagine

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAvarii RADET. Constănțenii fără apă caldă
Articolul următorRECORD de decese din cauza COVID-19. Ce se întâmplă în fiecare judeţ