Aproximativ 13.000 de articole vestimentare în valoare de aproximativ un milion de euro, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute., au fost ridicate dintr-un automarfar sosit din Turcia, de polițiștii de frontieră.

Potrivit polițiștilor de frontieră în data de 12.06.2021, în Punctul de Trecerea a Frontierei Negru Vodă poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul DGV – Echipe Mobile, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific unui autocamion înmatriculat în România, care transporta textile din Turcia, pentru o firmă din România. La volanul automarfarului se afla un cetățean român, în vârstă de 50 ani.

Deoarece existau suspiciuni că marfa transportată este contrafăcută, automărfarul a fost condus la rampa de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Agigea, pentru efectuarea unui control amănunțit, împreună cu lucrătorii vamali.

Imagine

Au fost descoperite 13.289 de articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Produsele, în valoare de aproximativ un milion de euro, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări .

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCulisele Statului Paralel – Ion Mihai Pacepa – Trădător sau erou? – Cât valora viața lui Pacepa pentru Ceaușescu
Articolul următorConcursurile pentru ocuparea funcțiilor de directori în școli – după 13 septembrie