Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a  semnalat, prezenţa în zona Melea Sacalin, a zece exemplare de flamingo, grupul cel mai numeros din această specie observat în România în ultimul secol.

Flamingo (Phoenicopterus roseu) cuibărește în Bazinul Mediteraneean, cu coloniile cele mai apropiate de România în Grecia, Turcia sau Muntenegru (salina Ulcinij). Se remarcă faptul că flamingii  prezintă o mobilitate ridicată în afara perioadei de reproducere.

„Urmare monitorizării efectuate de personalul ARBDD în perioada 15-16 iunie, grupul era încă prezent în zonă, cel mai probabil pentru odihnă și hrănire. O scurtă filmare de la distanță surprinde prezența lor nu departe de un grup de pelicani. Dacă vor rămâne în continuare, sperăm să putem reveni cu imagini mai clare. Deocamdată însă e preferabil să le deranjăm cât mai puțin cu putință.

Acesta este grupul cu cel mare număr de indivizi de flamingo observați în România în ultimul secol. Prima observare înregistrată este din anul 1900, a unui grup de 40 de exemplare în zona Constanța-Tuzla însă, de atunci și până în prezent, aparițiile au fost sporadice de numai câte un exemplar cu un maxim 4 exemplare în anul 2016, în zona Constanța-Vadu” au anunțat reprezentanții Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD)

Articolul precedent100% TU DECIZI! Dacian Cioloș, fiu de milițian și văr cu șef din „Doi și-un sfert”
Articolul următor49 de pacienți cu COVID 19 internați în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța