Este alertă în Delta Dunării.  Un bărbat este căutat după ce ambarcațiunea pe care se afla la pescuit a dispărut  în zona Lacului Golovița / Sinoe.

În urma unui apel 112 s-au deplasat către zona indicată pompierii cu o autospecială de primă comandă și intervenție și o barcă și SVSU Jurilovca cu o ambarcațiune. Forțele de intervenție au plecat în căutare de la Jurilovca și au continuat pe Lacul Golovița și Canalul 5, ce face legătura cu Lacul Sinoe. Zona a fost survolată și de către elicopterul SMURD Constanța.

„Din primele informații, doi pescari au plecat cu bărcile, iar după ce au terminat de pescuit unul a plecat înainte, urmat să fie ajuns de celălalt. Urmând traseul prestabilit cel de doilea nu a mai reușit să-l găsească pe cel plecat înainte și nici barca acestuia,” transmite ISU Tulcea.

Imagine

Operațiunile de căutare au fost oprite la lăsarea întunericului.

Căutările vor fi reluate de mâine dimineață.

Sursa: Realitatea de Tulcea