Membrii Sindicatului Sanitas Constanța au pichetat astăzi, între orele 12.00-13.00,prefectura Constanța în semn de protest față de O.U.G. nr. 226/2020 privind înghețarea salariilor personalului plătit din fonduri publice, solicitându-se totodată şi convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi.

Ca parte a acțiunilor întreprinse de Federația SANITAS pentru susținerea solicitărilor membrilor noștri de sindicat, astăzi, 12 ianuarie 2021 conducerile  Sindicatului Sanitas Constanța si a CNSLR Frăția Constanta au depus la Instituția Prefectului lista revendicărilor SANITAS, anunță reprezemtanții sindicaliștilor.

Imagine

-Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul aplicării creșterilor salariale prevăzute de lege pentru anul 2021 pentru salariații din sănătate și asistență socială. Facem precizarea că această măsură este valabilă doar pentru infirmiere, asistenți sociali, educatori, îngrijitoare, brancardieri, personal tehnic-administrativ, liftiere, șoferi etc. deoarece medicii, asistenții și alte categorii profesionale au beneficiat de majorarea la maximul din grilă încă din 01.03.2018 respectiv 01.07.2020;

-Stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată; Aceleași categorii defavorizate de la punctul 1 au sporurile de condiții de muncă raportate la salariul din 2018, fiind de două ori discriminate;

-Acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială și personalului din unitățile sanitare, finanțat de Ministerul Sănătății.

Legea 82/2020 prevede acordarea unui stimulent de risc lunar, pe perioada stării de urgență pentru personalul medical și sanitar auxiliar din spitale “care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19” și pentru personalul din DGASPC-uri “implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile”. Până la această dată au primit stimulentul de risc doar personalul din spitale finanțat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, celălalt personal din unitățile sanitare (Unitatea de Primiri Urgențe, Centru de Sănătate Mintală, medicii rezidenți, ș.a.) și personalul din DGASPC-uri nu au primit și nici nu sunt semnale pozitive în acest sens.

În funcţie de rezultatul negocierilor, Consiliul Național al Federaţia Sanitas va decide următoarele acțiuniuni revendicative.

Imagine

Imagine

 

Sursa foto SANITAS Constanta

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentDispărut după revenirea în țară, căutat de poliție!
Articolul următorStarea de alertă din România a fost prelungită cu încă 30 de zile