yacht

Damen Shipyards Group va construi în șantierul din Mangalia prima navă de croazieră, un Mega Yacht de 155 metri pentru călătorii de lux în întreaga lume,inclusiv în zone polare și tropicale.

Contractul care marchează debutul pe piața navelor de croazieră a fost semnat cu SeaDream Yacht Club din Norvegia. Damen va începe construcția navei în șantierul din Mangalia în luna octombrie a acestui an, livrarea fiind programată în septembrie 2021.
„Suntem încântați să semnăm acest contract istoric cu care Grupul Șantierului Naval Damen intră pe piața de croazieră. Suntem foarte onorați că SeaDream a ales Damen pentru acest proiect special și așteaptăm cu nerăbdare o colaborare pe termen lung cu acest brand unic ultra-luxos” a declarat Andrea Trevisan, SVP Damen Cruise
„Am fost atrași de șantierele navale Damen pentru renumele și experiența lor inovatoare în industria construcțiilor navale. Au înțeles viziunea noastră încă de la început și au făcut-o să se potrivească perfect în această aventură. Așteptăm să colaborăm îndeaproape cu echipa Damen pentru a face acest vis să devină realitate „, a declarat Atle Brynestad, CEO SeaDream.

 

 

Articolul precedentSalonul de Dotări Hoteliere şi Alimentaţie Publică – LITORAL 2019 și Târgul de Mobilă – Totul pentru Casă și Familie își deschid porțile la Constanța
Articolul următorNaționala U21 a făcut un meci senzațional. 5 jucatori de la FC Viitorul au evoluat în meciul cu Danemarca