3 agenți de pază au fost reținuți de polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, pentru furt calificat de la un operator feroviar.

Potrivit anchetatorilor la data de 20 decembrie 2022, bărbații  cu vârste cuprinse între 26 și 36 de ani, au sustras 2 tamburi cu cablu, în lungime totală de 1600 de metri, din incinta unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Constanța.

„În urma investigațiilor, la data de 4 ianuarie a.c., polițiștii de la transporturi i-au depistat, în flagrant delict, pe cei 3, în timp ce comercializau o parte din cuprul sustras, rezultat în urma arderii cablurilor.  Prejudiciul a fost recuperat în proporție de aproximativ 30%, fiind predat părții vătămate”, transmite IPJ Constanța.

2 dintre bărbați, de 35, respectiv 36 de ani au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Cel de-al treilea bărbat, de 26 de ani, s-a sustras cercetărilor, fiind depistat în cursul zilei de ieri, 5 ianuarie si a fost reținut pentru 24 de ore.

Cei 3 au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și, ulterior, instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, aceasta fiind admisă.

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentFOTO VIDEO Mii de constănțeni au asistat în Portul Tomis la slujba de sfințire a apelor
Articolul următorZi cu ghinion pentru un bărbat din Cogealac