O pisicuță salvată de pompierii tulceni a fost adoptată de persoana care a sunat la 112.

Un apel la 112 anunța sâmbătă că intr-o clădire părăsită de 3 etaje se aude mieunatul unei pisici. Un echipaj al ISU „Delta” Tulcea a ajuns la fața locului, au evaluat situația și au intervenit pentru salvarea pisicuței. Au sărit un gard ghimpat înalt de peste doi metri și au scotocit clădirea până au găsit-o sub niște scânduri și resturi de moloz. Deși era speriată, nu s-a opus intervenției pompierilor.

„Suntem pompieri, suntem salvatori, dar în primul rând suntem oameni, la fel ca voi. Ne plac animalele și când suntem chemați să salvăm un suflet necuvântător o facem la fel ca și cum ar fi vorba de o viață omenească. 
Așa a fost și în această dimineață. Un apel la 112 anunța că intr-o clădire părăsită de 3 etaje se aude mieunatul unei pisici. În mai puțin de 5 minute un echipaj al ISU „Delta” Tulcea a ajuns la fața locului, au evaluat situația și au intervenit pentru salvarea pisicuței. Au sărit un gard ghimpat înalt de peste doi metri și au scotocit clădirea până au găsit-o. Era băgată sub niște scânduri și resturi de moloz. Deși era speriată, însetată și murdară, nu s-a opus colegilor mei. Știa că urma să fie salvată! 
Și așa a fost! Doamna care a sunat la 112 a adoptat-o imediat ce salvatorul nostru a adus-o în siguranță în brațele ei,”transmite ISU Delta.

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentAccident grav pe Autostrada Soarelui. Doi motocicliști la spital
Articolul următorComisia Europeană, soluție inedită pentru a crește producția de cereale