viitorul5

 

FC Viitorul a câștigat la Ploiești, pe stadionul ”Ilie Oană”, cu nou-promovata Chindia Târgoviște, scor 1-0, în etapa a 2-a din Liga 1. 

Singurul gol a fost marcat de brazilianul Eric de Oliveira în min 54, cu un şut din marginea careului.Fiecare formaţie a avut câte o bară, gazdele prin Cristian Neguţ (min. 9), iar echipa antrenată de Gheorghe Hagi prin Gabriel Iancu (min.61).

„Cred ca Dumnezeu ne-a dat aceste puncte, am suferit, ritmul a fost lent. Am făcut multe greșeli în plan defensiv. Noi am avut noroc cu execuția lui Eric. Fericit de puncte, dar nu sunt multumit de joc. Bravo celor de la Chindia, au facut un meci foarte bun. Vom revedea meciul, sunt sigur ca am gresit ca atitudine. Eric n-a facut un meci bun, ca decar trebuia sa facă diferența cu goluri și pase de gol, a avut golul după o execuție frumoasă, bravo lui, dar n-a făcut ce trebuia, a fost slab. Jucăm un fotbal bun, facem lucrurile bine. Nu uitați că am avut astăzi 6 jucători tineri, le dăm șansă.

Nu i-am văzut pe Gent până în momentul de față, trebuie să ii analizăm, sunt sigur că au echipa bună. Am citit, au mulți internaționali. O să fie greu, încercăm să ne depășim. Trebuie să facem un joc fără minge perfect și când avem mingea să facem ce trebuie, ” a declarat Gheorghe Hagi.

Sursa FC Viitorul

 

Articolul precedentTradiții de Sfântul Ilie. Ce nu este bine să faci în această zi
Articolul următorVânzătorii ambulanți de pe plajă, amendați de polițiști