Gruparea navală permanentă a Alianței Nord Atlantice SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte și fregata „Regina Maria” își continuă misiunile planificate în Marea Neagră, respectând măsurile de prevenire a răspândirii și infectării cu COVID-19.

În perioada 6-7 aprilie, navele SNMG-2 au desfășurat activități de instruire, în apele teritoriale georgiene, în comun cu navele Gărzii de Coastă din Georgia, pentru consolidarea interoperabilității dintre NATO și partenerii săi, după care au intrat în portul Poti, pentru o escală de trei zile.

Potrivit reprezentanților Forțelor Navale, exercițiile executate pe mare au avut loc fără contact direct între membrii echipajelor navelor, coordonarea acțiunilor marinarilor fiind realizată prin mijloacele de comunicații radio și video de la bordul navelor, iar pe timpul escalei în portul georgian au fost anulate vizitele oficiale, evenimentele mediatice, ceremoniile și vizitarea navelor de către populația civilă, din măsuri de siguranță sanitară, atât pentru echipaje, cât și pentru oficialitățile locale și publicul din Georgia.

Gruparea navală NATO dislocată în Marea Neagră este alcătuită din fregatele „Verni” (Bulgaria), „Fredericton” (Canada), „Virginio Fasan” (Italia), „Regina Maria” și „Salihreis” (Turcia) și desfășoară misiuni de supraveghere maritimă, pentru menținerea ridicată a capacității de reacție a Alianței Nord Atlantice pe flancul sud-estic.

Fregata „Regina Maria” face parte din pachetul de forțe pe care Marina Militară Română l-a pus la dispoziția NATO, conform angajamentelor asumate de țara noastră. În această perioadă, Forțele Navale Române asigură două nave militare integrate în grupări navale permanente NATO, puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu”, nava-comandant a grupării navale de luptă împotriva minelor marine SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group), care operează în Marea Mediterana, și fregata „Regina Maria”, cu elicopter Puma Naval ambarcat, ca parte a grupării navale permanente SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group).

Articolul precedentCazare și hrană pentru personalul medical detașat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, de la bugetul local
Articolul următorAmenzi în valoare de 465.000 lei, aplicate de polițiștii constănțeni în ultimele 24 de ore