tl

 

 

 

Luna mai este o lună bogată în evenimente pentru locuitorii județului Tulcea și pentru turiștii interesați să descopere tradițiile Dobrogei de Nord și să profite de peisajele și gastronomia pe care această zonă le oferă.

Între 9 și 13 mai are loc ediția a XVI-a a Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, la Tulcea și Sarighiol de Deal. Festivalul reunește ansambluri folclorice și ale minorităților din România, Republica Moldova și din Macedonia. Sâmbătă, 11 mai, la Sarighiol de Deal va fi prezentată o expoziție gastronomică, vizitatorii pot încerca gustul bucatelor specifice zonei și preparate tradiționale legate de obiceiul păstoritului.

Pe 17 mai, la Cerna, are loc „Coșia de la Cerna“. Coșia este un obicei tradițional bulgăresc,  o întrecere între cai, ce se organiza, tradițional, în ziua de Sfântu Toader, sfânt despre care, în credința populară, se spune că se putea transforma în cal. Comuna Cerna are o importanță comunitate meglenoromână, mai păstrează, încă unele tradiții ale minorității bulgărești și este un loc de unde se poate pleca în drumeții în munții Măcinului.

Iubitorii gastronomiei deltaice pot participa, pe 18 mai, la Sărbătoarea Scrumbiei Albastre de la Sulina, eveniment ajuns la a III-a ediție. Migrația bancurilor de scrumbie din Marea Neagră în amonte, pe fluviul Dunărea, este un eveniment important al fiecărei primăveri pentru locuitorii de la gurile de vărsare ale Dunării. Sărbătoarea Scrumbiei Albastre este, în același timp, o sărbătoare gastronomică, în timpul căreia sunt puse în valoare rețetele tradiționale deltaice, dar și o sărbătoare a tradițiilor culturale ale minorităților din Delta Dunării.

Anul acesta, a XIII-cea ediție a JCI PLAY 4×4 Experience are loc pe traseul Jurilovca, Enisala, Slava Rusă, Camena, Vișina, sâmbătă, 25 mai. Startul va fi dat de campioana olimpică la gimnastică, Cătălina Ponor. Destinația finală va fi Gospodăria Tradițională “Suvenir din Dobrogea” de la Vișina unde participanții și membrii JCI vor petrece la o masă câmpenească iar promoter-ul de tradiții autentice Bianca Folescu va fi gazdă primitoare și ne va arăta cum a pus bazele unui model de business rural cu specific local.

Toți cei care își doresc câteva zile de vacanță și relaxare, sunt așteptați să participe la sărbătorile și festivalurile care au loc în județul Tulcea în această lună.

 

 

Articolul precedentRestricții de circulație cu ocazia zilei de 9 mai
Articolul următorExercițiu de antrenament al jandarmilor la sediul BNR Constanța