Polițiștii constănțeni au folosit armamentul din dotare în încercarea de a reține un șofer care nu a oprit la un filtru, conducătorul auto reușind însă să fugă după ce a intrat cu mașina într-un gard.

Potrivit IPJ Constanța, joi dimineață, în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, marca BMW, în urma căruia conducătorul auto nu s-a supus semnalului, continuându-și deplasarea pe bulevardul Aurel Vlaicu, urmat de bulevardul Tomis și strada Viilor, din cartierul Palazu Mare. Astfel, polițiștii rutieri au procedat la urmărirea acestuia, moment în care, conducătorul  autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un gard din beton al unui imobil, de pe strada Viilor, ulterior abandonând vehiculul și fugind.

În timpul urmăririi tânărului în cauză, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța l-au somat verbal să rămână pe loc și, pentru că acesta nu s-a oprit, unul dintre polițiștii a efectuat un foc de armă, în plan vertical. „În cele din urmă, profitând de configurația zonei, conducătorul auto a ieșit din raza vizuală a polițiștilor, nefiind posibilă prinderea lui la acel moment”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.

În urma incidentului, nu au rezultat persoane vătămate, iar în momentul de față polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru tragerea la răspundere a conducătorului auto, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Articolul precedentVictorie categorică pentru HC Dobrogea Sud cu CSM Bacău
Articolul următorTrotuarele din Constanța sunt în plin proces de reabilitare