Mai multe  secţii ale Spitalului Mangalia au fost închise miercuri, 12 ianuarie, după ce 19 angajaţi au fost testați pozitiv pentru Covid.

”Mai multe secţii din cadrul Spitalului Municipal Mangalia au fost închise, miercuri, după ce angajaţi ai unităţii medicale au fost testaţi pozitiv la infecţia cu coronavirus. Potrivit reprezentanţilor instituţiei medicale, este vorba de un număr de 19 angajaţi din cadrul Secţiilor Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie”, a transmis Primăria Mangalia, joi, printr-un comunicat de presă.

Secţiile vor fi închise timp de o săptămână.

”Conform procedurilor legale în astfel de situaţii, am luat toate măsurile sanitare care se impun, astfel că secţiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi Pediatrie au fost temporar închise, timp de 7 zile, iar internările direcţionate către cele mai apropiate unităţi medicale. Camera de gardă de la Pediatrie rămâne în continuare deschisă, doar pentru urgenţe, în cadrul Pavilionului A”, a declarat Alina Dan,  manager spital.

Spitalul a înştiinţat conducerea DSP Constanţa, pe cea de la Ambulanţă, precum şi pe cea a spitalelor din apropierea Mangaliei, în eventualitatea în care vor fi pacienţi care vor avea nevoie de internare pe secţiile respective.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentFOTO Accident grav. Mașină răsturnată pe carosabil
Articolul următorDoar în 3 județe și municipiul București, salariul mediu este peste media națională