Cele mai bune 32 de echipe de baschet trei la trei din lume, 24 la tineret și 8 la feminin senioare sunt pregătite de startul finalelor mondiale, care vor fi găzduite de Constanța, începând de miercuri, până duminică.

FIBA 3×3 Nations League – circuitul mondial de tineret și FIBA 3×3 Women’s Series – circuitul mondial profesionist feminin își vor desemna campioanele la Constanța, în arena construită temporar la City Park Mall.

Evenimentul a fost deschis oficial prin conferința de presă, care a avut loc marți, chiar pe terenul de antrenament, amplasat în incinta centrului comercial constănțean.

“Standardul de organizare pe care l-am demonstrat în ultimii ani, când am găzduit turneul de calificare pentru Campionatele Europene de Baschet 3×3, a determinat Federația Internațională să ne acorde oportunitatea de a organiza și un astfel de eveniment major din calendarul internațional. Ne bucurăm și suntem mândri de acest lucru”, a spus Ionuț Rusu, viceprimarul Municipiului Constanța.

Naționalele de baschet 3×3 ale României sunt prezent în ambele competiții, cu reprezentative la masculin și feminin în competiția rezervată jucătorilor tineri, sub 23 de ani și de asemenea în competiția profesionistă feminină. Echipele românești au adversari redutabili încă din faza grupelor, fetele urmând să se dueleze cu Franța și Statele Unite, iar băieții cu Mongolia și Japonia.

În finala circuitului feminin miza nu este doar trofeul ci și premiile în bani, care se ridică în total la 280.000 de dolari. România este în grupă cu Canada, Franța și Lituania.

“Promovarea orașului Constanța prin intermediul evenimentelor sportive face parte din strategia de dezvoltare a tânărului club CSM Constanța iar faptul că am reușit să obținem organizarea unui astfel de eveniment extrem de important ne onorează dar ne și obligă să livrăm un turneu desăvârșit. Vor fi trei finale mondiale în cinci zile, vom avea echipele României în competiție și sperăm să avem alături cât mai mulți suporteri în tribune”, a declarat Andrei Talpeș, președintele CSM Constanța.

Fanii vor acces gratuit în tribune și vor avea ocazia să praticipe la numeroase concursuri cu premii, care vor fi organizate în pauzele dintre meciuri. De asemenea, pe constănțeni îi așteaptă, pe lângă meciurile spectaculoase de baschet și reprezentații de circ, momente de dans, muzică non-stop și multe alte surprize.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentLași gunoi pe străzi, plătești! Amenzi usturătoare date de polițiștii locali
Articolul următorUn tren cu cereale din Ucraina a deraiat în drumul spre Portul Constanța